Pensie jignitoare pentru Klaus Iohannis!

RMAG news

Klaus Iohannis si-a depus dosarul de pensionare,  iar postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” va deveni în sfarşit vacant. Dar ce pensie va avea Iohannis? O pensie de aproximativ 8.400, conform calculelor lui Anton Hadăr. Pare putin în raport cu pretentiile şi luxul în care a trăit actualul preşedinte.

”Are 42 de ani de muncă și 10 ani de președinție. De acolo are indicele cel mai mare în grilă, 12 salarii medii. După părere mea, de acolo acumulează în jur de 4 puncte de pensie pe an. Adică adună 40 de puncte din salariul pe care l-a obținut de la președinție.

Mai are anii de predare și de conducere a Inspectoratului Județului Sibiu, unde nu erau salariile foarte mari, eu cred că îi ies vreo 22 de puncte.

Dacă adunăm 40 de puncte de la președinție, cu 22 de puncte de la liceu, cu 25 de puncte de la Primărie, cred că îi vor ieși domnului președinte cam 103 puncte, o pensie de aproximativ 8400, sau chiar spre 9.000 de lei”, a explicat Anton Hadăr, lider al Federației Naționale ”Alma Mater”, la Antena 3 CNN.

The post Pensie jignitoare pentru Klaus Iohannis! appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *