Președintele Serbiei i-a numit „dezgustători” pe sloveni, dar a revenit asupra declarației. Aleksandar Vucic spune că se referea la politicieni

Președintele Serbiei i-a numit „dezgustători” pe sloveni, dar a revenit asupra declarației. Aleksandar Vucic spune că se referea la politicieni

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a prezentat scuze pentru că i-a numit „dezgustători” pe sloveni și susține că se referea doar la politicienii Sloveniei, relatează Politico.

„Dacă am jignit pe cineva, vreau să cer scuze întregului public sloven și, în același timp, vreau să spun că nu le voi cere scuze politicienilor sloveni deoarece ei promovează o politică dezgustătoare față de Serbia”, a declarat Aleksandar Vucic, miercuri, la New York, acolo unde participă la sesiunea Consiliului de Securitate ONU cu privire la Kosovo.

 

Aleksandar Vucic i-a numit „dezgustători” pe sloveni

 

Liderul Serbiei acuzase Slovenia, membru nepermanent al Consiliului de Securitate, că ar participa la o „înscenare” cu SUA și Elveția pentru a permite delegației kosovare să aducă presupuse victime ale unor violuri ce ar fi fost comise de forțele sârbe în războiul din 1998-1999, un demers care a iritat delegația sârbă.

„Este greu de spus cine a fost mai dezgustător, sârbii sau alții”, afirma Vucic în prima parte a săptămânii.

 

Reacția Sloveniei

 

Declarațiile au stârnit furia autorităților de la Ljubljana. Ministrul sloven al afacerilor externe, Tanja Fajon, le-a condamnat drept „o insultă la adresa întregii noastre națiuni” și l-a convocat însărcinatul cu afaceri al Serbiei.

„Mesajul nu este potrivit pentru o țară care își repetă angajamentul și apartenența la valorile europene, pe care le subliniază în procesul de negociere pentru aderarea la UE”, a declarat șefa diplomației slovene.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *