Procesul Roșia Montană. Gabriel Resources NU are de unde să plătească cei 10 milioane de dolari, despăgubiri către statul român. Ce spune compania

Procesul Roșia Montană. Gabriel Resources NU are de unde să plătească cei 10 milioane de dolari, despăgubiri către statul român. Ce spune compania

„Gabriel intenționează să efectueze o analiză imediată a obligațiilor sale financiare actuale și viitoare și a capacității de a obține fonduri pentru a achita sumele de plătit.În pofida acestei revizuiri, Gabriel va avea nevoie de finanțare suplimentară în al doilea trimestru al anului 2024 pentru a continua activitățile pe termen mai lung (care pot include, după caz, costurile oricărei proceduri potențiale de anulare) și pentru scopuri generale de capital de lucru. Există un risc semnificativ ca o finanțare suplimentară suficientă să nu fie disponibilă pentru Societate în condiții acceptabile sau deloc. Imposibilitatea de a strânge fonduri în funcție de necesități ar avea un impact negativ asupra situației financiare a Societății și asupra capacității acesteia de a-și continua activitatea”, se arată în anunțul publicat pe Bursa din Toronto, citat de Economedia.

Scandalul Roșia Montană nu s-a terminat. Dacian Cioloș, denunț la Parchetul General pe numele lui Marcel Ciolacu VIDEO

Compania care cerea statului român despăgubiri de 6,7 miliarde dolari în dosarul Roșia Montană este acum obligată să plătească României aproximativ 10 milioane de dolari în taxe și cheltuieli de judecată.

Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (ICSID) al Băncii Mondiale a emis vineri o decizie prin care a respins, cu o majoritate de doi la unu, cererile de arbitraj depuse de companie împotriva Guvernului României în legătură cu investiţiile sale în proiectul minier de aur şi argint de la Roşia Montană. În plus, Tribunalul a acordat României aproximativ 10 milioane de dolari SUA pentru onorariile şi cheltuielile juridice suportate în legătură cu apărarea sa în instanţa de arbitraj.

Opinia disidentă la decizia de vineri a ICSID a fost exprimată de judecătorul Horacio A. Grigera Naón din Argentina.

Sentinţa este obligatorie pentru părţi.

Citește și Prima declaraţie a casei de avocatură care a câştigat procesul Roşia Montană

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *