România, a doua cea mai poluată țară din Europa – Statistici alarmante

România, a doua cea mai poluată țară din Europa – Statistici alarmante

Studiul reprezintă primul proiect Global Air Quality Connected Data, realizat de compania Dyson, în care au fost examinate datele privind calitatea aerului din spaţiile interioare, colectate de peste 2,5 milioane de purificatoare de aer Dyson interconectate

Potrivit sursei citate, în două treimi dintre ţările analizate s-au înregistrat niveluri medii anuale mai mari de particule în suspensie (PM2,5) în spaţiile interioare, comparativ cu cele din spaţiile exterioare, în 2022. Astfel, în România, timp de zece luni pe an, poluarea aerului la interior este mai mare decât poluarea la exterior.

Nivelul mediu lunar de PM2,5, înregistrat în spaţiile interioare în toate ţările analizate, a depăşit recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind expunerea pe termen lung, timp de cel puţin şase luni pe an, iar printre altele Canada, Danemarca, Irlanda şi Ţările de Jos au fost în topul depăşirilor în fiecare lună a anului.

La nivel global, iarna este cel mai poluat anotimp, iar în România, în noiembrie, se înregistrează cel mai mare grad de poluare. Totodată, în ţara noastră, cel mai ridicat nivel de poluare (PM2,5) se consemnează în intervalul 18:00 – 00:00.

Analiza datelor colectate de purificatoarele Dyson utilizate în toată lumea pe parcursul anului 2022 au arătat că România ocupă locul 6 la nivel global, după Turcia, din punct de vedere al poluării cu particule PM2,5. Turcia se clasează pe primul loc în clasament, înregistrând cel mai mare nivel al poluării aerului din Europa.

În ceea ce priveşte nivelul de COV din spaţiile interioare, Austria, România, Germania, Elveţia, Polonia, Turcia, India, Italia, China şi Irlanda se situează între primele zece ţări europene.

Particulele PM2.5 au până la 2,5 microni în diametru, în comparaţie cu un fir de păr uman care are, în medie, un diametru de aproximativ 70 de microni. Aceste particule nu sunt vizibile cu ochiul liber, pot fi inhalate şi fac obiectul unui domeniu în care activităţile de cercetare ştiinţifică şi de sănătate sunt în creştere. Printre sursele acestor particule se află: lemne care ard sau gătitul şi încălzirea pe gaz; polenul, blana animalelor de companie şi praful.

În acelaşi timp, compuşii organici volatili (VOC) sunt poluanţi gazoşi, inclusiv benzen şi formaldehidă, care pot rezulta ca urmare a unor activităţi, precum curăţenia sau gătitul, dar şi din folosirea unor produse ca deodorante, spray-uri de corp, lumânări şi piese de mobilier.

Proiectul Dyson Global Connected Air Quality Data analizează peste o jumătate de trilion de date pentru a contura o imagine de ansamblu în ceea ce priveşte calitatea aerului din locuinţele din întreaga lume, pentru a înţelege comportamentele utilizatorilor şi pentru a compara calitatea aerului din spaţiile interioare şi exterioare.

Dimensiunea totală a eşantionului global este de 3.441.953. În Turcia, eşantionul naţional este de 14.326, iar la nivel de oraş, în Istanbul, de 7.721. Analiza realizată se bazează pe datele colectate de la purificatoarele Dyson din locuinţe, motiv pentru care aceasta nu este reprezentativă la nivel naţional. Experţii Dyson s-au concentrat pe datele privind nivelurile de PM2.5 şi COV, efectuând măsurătorile în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022.

Principalele surse de date privind calitatea aerului din spaţiile exterioare sunt OpenAQ şi World Air Quality Project din Shenzhen, Fukuoka, Osaka, Amsterdam şi Taipei. Pe lista oraşelor studiate s-au aflat: Amsterdam, Bangkok, Beijing, Berlin, Bristol, Bruxelles, Busan, Chicago, Koln, Copenhaga, Delhi, Dubai, Dublin, Fukuoka, Hanoi, RAS Hong Kong, Istanbul, Jakarta, Kuala Lumpur, Londra, Los Angeles, Lyon, Madrid, Manchester, Manila, Marsilia, Melbourne, Mexico City, Milano, Mumbai, Munchen, New York, Osaka, Paris, Roma, Seul, Shanghai, Shenzhen, Stockholm, Sydney, Taipei, Tokyo, Toronto şi Viena.

Dyson este o companie globală de cercetare şi tehnologie cu operaţiuni de inginerie, cercetare, dezvoltare, producţie şi testare în Singapore, Marea Britanie, Malaezia, Mexic, China, Polonia şi Filipine. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *