Scandal uriaș în Italia. Guvernul introduce taxa de 2.000 de euro pentru românii care ajung la spital

Scandal uriaș în Italia. Guvernul introduce taxa de 2.000 de euro pentru românii care ajung la spital

Taxa respectivă reprezintă o măsură de reducere a costurilor incluse în legea bugetului Italiei pentru 2024. Noile reguli, aprobate la sfârșitul anului trecut, au intrat în vigoare de la 1 ianuarie.

Această taxă se aplică rezidenților străini din Italia care își plătesc deja asigurarea de sănătate. Asta înseamnă cei care intră sub incidența normelor de înregistrare a asistenței medicale „voluntare”, spre deosebire de cele „obligatorii” (sau gratuite), ale țării.

Printre aceștia se numără pensionarii cu vize de ședere facultativă, personalul diplomatic și consular care lucrează pentru guverne străine, angajații organizațiilor internaționale, lucrătorii voluntari și persoanele cu vârsta de peste 65 de ani aflate în Italia din motive de reîntregire a familiei (care au sosit după 5 noiembrie 2008), scrie publicația The Local.

Anterior, persoanele aflate în această situație trebuiau să plătească o taxă anuală de cel puțin 387,34 euro. Care putea ajunge până la 2.788,87 euro, în funcție de calculul veniturilor – ceea ce înseamnă că majoritatea vor plăti mult mai mult în viitor.

Străinii care intră sub incidența normelor „obligatorii” de înregistrare în sistemul de sănătate din Italia, inclusiv angajații companiilor italiene, persoanele care desfășoară activități independente, cei care figurează pe listele de șomaj din Italia, solicitanții de azil și minorii, vor fi în continuare scutiți de taxe de înregistrare.

Rezidenții, împărtiți în două categorii

Italia împarte rezidenții străini în două categorii la capitolul asigurare de sănătate. Este vorba de cei care trebuie să se înregistreze la serviciul național de sănătate (Servizio sanitario nazionale, sau SSN) în mod „obligatoriu”. A doua categorie o reprezintă cei care au opțiunea de a se înregistra pe bază de „voluntariat”.

Cei care se încadrează în categoria obligatorie” au dreptul de a se înregistra gratuit. Cei care se încadrează în categoria „voluntară” trebuie să plătească pentru a se înregistra.

În conformitate cu modificările introduse în legea bugetului Italiei pentru anul 2024, rata progresivă s-a schimbat drastic. Iar taxele pentru „voluntari” încep acum de la 2.000 de euro.

SURSA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *