Se fac pregătiri pentru pelerinajul de Sfânta Parascheva. Peste 300.000 de persoane sunt aşteptate. Apelul autorităților către pelerini

Se fac pregătiri pentru pelerinajul de Sfânta Parascheva. Peste 300.000 de persoane sunt aşteptate. Apelul autorităților către pelerini

Pentru a asigura ordinea publică, autoritățile anunță că vor lua măsuri suplimentare, datorită estimării că aproximativ 300.000 de persoane din țară și din străinătate vor participa la pelerinajul organizat la Iași cu ocazia prăznuirii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, care este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei și a nevoiașilor.

“Conform estimărilor organizatorului, dar şi din datele noastre din anii anteriori, chiar şi înainte de pandemie, aşteptăm în jur de 300.000 de persoane care se vor închina la Sfintele Moaşte, dar şi persoane care vor participa la celelalte activităţi specifice pelerinajului. Pe toată perioada desfăşurării manifestărilor religioase de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, echipe de dialog ale Jandarmeriei vor fi prezente în zonele de deplasare a pelerinilor şi vor sta la dispoziţia celor care vor avea nevoie de sprijin şi îndrumare”, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, comandantul Grupării de Jandarmerie Mobilă Bacău, col Ioan Sandu.

O nouă metodă de înșelăciune face victime în rândul pensionarilor: pentru ce scot din buzunar 1.000 de lei. Poliția a intrat pe fi

Autorităţile locale vor primi, până pe 16 octombrie, sprijinul Grupării de Jandarmi Mobilă “Alexandru cel Bun” Bacău pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice pentru una dintre cele mai ample manifestări religioase ortodoxe din România, pelerinajul la racla cu Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, care se va desfăşura la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei din municipiul Iaşi, în perioada 7 – 16 octombrie.”Împreună cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Iaşi şi Poliţia Locală Iaşi vom fi la datorie 24 de ore din 24 în vederea asigurării unui climat de siguranţă pentru toate persoanele prezente în aceste zile de sărbătoare la pelerinaj, prevenirea oricăror incidente ce pot perturba buna desfăşurare a manifestărilor religioase, acordarea de sprijin persoanelor care vor avea nevoie de asistenţă medicală, precum şi deplasarea în siguranţă a tuturor persoanelor în zonele adiacente Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, fără a se bloca căile de comunicaţie rutieră”, a anunţat prefectul judeţului Iaşi, Bogdan Cojocaru, citat de Agerpres.Pentru a fi evitate busculadele, aşa cum se obişnuieşte de mai mulţi ani, pe străzile din preajma Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei va fi realizat un culoar unic de acces destinat pelerinilor, pe traseul Catedrala Mitropolitană – str Arhitect G.M. Cantacuzino – str Iordache Lozonschi – str Cloşca – str Petru Movilă – str Uzinei – str Morilor – str Alexandru Ipsilanti Vodă – str Sfântul Andrei – str Iancu Bacalu – Blvd Regele Ferdinand I al României.

Care este partenerul potrivit pentru tine, în funcție de data nașteriiPentru a evita producerea de evenimente nedorite, şeful Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău recomandă celor veniţi în pelerinaj să manifeste răbdare şi înţelegere faţă de măsurile luate de organizatori cu privire la regulile de acces în zonele destinate pelerinilor şi să respecte indicaţiile forţelor de ordine.De asemenea, jandarmii şi poliţiştii recomandă ca în perioada următoare să fie acordată o atenţie deosebită copiilor şi persoanelor vârstnice care vin în pelerinaj la Iaşi, precum şi a bunurilor personale.Persoanelor care au probleme grave de sănătate şi care doresc să se roage la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi care au nevoie constantă de îngrijire medicală, autorităţile ieşene le recomandă să nu călătorească neînsoţiţi şi să se informeze înainte de începerea pelerinajului cu privire la gradul de solicitare al serviciilor medicale de urgenţă din municipiul Iaşi.”Vă asigurăm că desfăşurarea în condiţii de siguranţă a manifestărilor religioase din această perioadă este prioritatea noastră, iar în caz de necesitate, adresaţi-vă cu încredere celui mai apropiat reprezentant al forţelor de ordine aflat în zona unde sunteţi sau apelaţi numărul de urgenţă 112″, a declarat col Ionuţ Grădinaru, inspector şef al ISU Iaşi.

Inconștiență maximă. Șoferul unui microbuz cu elevi, prins băut la volan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *