Ștefan Popescu nu își va forma echipă la „Chefi la cuțite”. Ce rol va avea, în schimb, în emisiune: „Ăsta e jocul”

Ștefan Popescu nu își va forma echipă la „Chefi la cuțite”. Ce rol va avea, în schimb, în emisiune: „Ăsta e jocul”

Ștefan Popescu a acumulat cele mai puține amulete la „Chefi la cuțite”, astfel că bucătarul nu își va forma propria echipă. În schimb, el nu va părăsi emisiunea, va avea un alt rol în show-ul culinar difuzat la Antena 1.

Miercuri seară, la „Chefi la cuțite” s-a desfășurat ultima întrecere pentru amuletă a acestui sezon, care a venit cu o discuție foarte încinsă la jurizare. Invitat la degustare, Chef Antonio Passarelli a aprins spiritele într-o întrecere pentru care tema a fost bucătăria Italiei.

Punctajul maxim i-a revenit lui Ștefan Popescu, care a obținut astfel amuleta. Cele 5 puncte primite de el aseară nu au schimbat, însă, ordinea din clasamentul general: juratul nu își va alcătui echipă, însă va avea un rol important pe parcursul battle-urilor.

De partea cealaltă, Orlando Zaharia s-a situat pe primul loc în clasamentul de la finalul luptelor pentru amulete, cu 41 de puncte, fiind urmat de Alexandru Sautner, cu 40 de puncte, și Richard Abou Zaki, cu 38 de puncte.

Ce rol va avea Ștefan Popescu la „Chefi la cuțite”

„Sunt foarte fericit, mi-am dorit mult să am cel mai mare punctaj”, a declarat Orlando Zaharia. Ei sunt cei trei jurați care își vor alcătui echipe după etapa bootcampului, în timp ce Ștefan Popescu le va da emoții nu doar în privința deciziilor pe care le va lua pentru amuletele pe care le deține, dar mai ales când vine vorba de echipa pe care o va alege pentru câștigătorul cuțitului său de aur.

Mai mult decât atât, de-a lungul battle-urilor vor fi aruncate în joc amulete care îl implică pe Ștefan Popescu în mod direct în acțiunea din bucătărie. „Chiar dacă Ștefan rămâne fără echipă asta nu înseamnă că nu a făcut niște farfurii extraordinar de bune. Ăsta este jocul”, a comentat chef Sautner.

„Îl felicit pe Ștefan pentru parcursul lui în acest show, care va continua, pentru că Ștefan rămâne alături de noi la întrecerile între echipe”, a spus Orlando Zaharia. „Toți au dat maximul în aceste întreceri, dar este un joc în care regula spune că unul dintre chefi nu va avea echipă. Așa că putea fi oricare dintre noi: eu, Orlando sau El Vecchio”, a spus Richard Abou Zaki.

„Ștefan are două amulete și un cuțit de aur – să nu uităm nici acest aspect. El va decide cui vrea să-i dea amuletele și în echipa cărui jurat va intra câștigătorul cuțitului său de aur”, a punctat chef Sautner.

Cine e Ștefan Popescu de la „Chefi la cuțite”

Ștefan Popescu și-a depus CV-ul în anul 2000, în cadrul unui hotel din București și așa a început incursiunea sa în gastronomie. Și-a descoperit cu adevărat pasiunea pentru gătit în Anglia, când a experiementat rețete din toată lumea.

Timp de doi ani, între 2003 și 2005, a lucrat în Marea Britanie și în 2006 a revenit în țară. În cadrul unui hotel din București a lucrat mai întâi ca Sous Chef și apoi a fost Executive Chef.

CV-ul lui Ștefan Popescu este unul impresionant. De-a lungul anilor, bucătarul de la „Chefi la Cuțite” a urmat mai mule cursuri de specializare, perfecționare și a obținut o serie de certificări și calificări, atât în România, cât și în străinătate.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *