SUA, Germania și Rusia au discutat despre un schimb de deținuți între Aleksei Navalnîi și asasinul rus Vadim Krasikov, scrie presa germană

SUA, Germania și Rusia au discutat despre un schimb de deținuți între Aleksei Navalnîi și asasinul rus Vadim Krasikov, scrie presa germană

Autoritățile germane, americane și ruse au discutat înainte de moartea lui Aleksei Navalnîi despre o posibilă eliberarea a liderului încarcerat al opoziției ruse, în cadrul unui schimb cu Vadim Krasikov, un asasin rus condamnat la închisoare pe viață în Germania, potrivit unor surse citate duminică, 18 februarie, de ziarul german Bild, scrie The Kyiv Independent.

Navalnîi, principalul critic al președintelui rus Vladimir Putin, a murit vineri, 16 februarie, într-o colonie penitenciară din orașul Kharp, situat în districtul autonom Iamalia-Neneția. El fusese condamnat în mai multe dosare penale deschise în contextul represiunii demarate de Kremlin asupra disidenței din țară, mai ales după lansarea invaziei din Ucraina.

Mai mulți lideri din întreaga lume l-au acuzat pe Putin că este responsabil de moartea opozantului. Părerile observatorilor diferă, dacă moartea lui Navalnîi a fost cauzată de condițiile dure din închisoare sau dacă este vorba despre o ucidere intenționată.

Krasikov ispășește din 2021 o condamnare pe viață pentru uciderea la Berlin, în 2019, a unui disident cecen-georgian exilat, Zelimkhan Khangoshvili. Relatările presei de investigație au sugerat că Vadim Krasikov este un agent al agențiilor ruse de informații.

“Vladimir Putin l-a dorit pe agentul rus Vadim Krasikov, care este încarcerat în Germania. S-a discutat că, în schimb, Putin îl va elibera pe Navalnîi”, a scris Bild, într-o postare pe Telegram.

Știrea unui posibil schimb de deținuți a fost publicată pentru prima de către publicația americană Wall Street Journal, în septembrie 2023. Citând oficiali occidentali, a căror identitate nu a dezvăluit-o, publicația a relatat că Rusia urmărea repatrierea lui Krasikov și că Navalnîi este unul dintre cei care ar putea fi eliberați în cadrul acestui potențial schimb de deținuți.

Putin a declarat, în interviul din 8 februarie acordat jurnalistului american Tucker Carlson, că SUA ar putea cere aliaților lor să încerce un schimb între Vadim Krasikov și reporterul Evan Gershkovich, de la Wall Street Journal, încarcerat în prezent în Rusia.

Gershkovich a fost arestat în Ekaterinburg în martie 2023 în timp ce lucra la un articol despre grupul de mercenari Wagner care recruta localnici, precum și despre opiniile cetățenilor ruși cu privire la invazia pe scară largă din Ucraina.

Autoritățile ruse l-au acuzat de spionaj, lucru pe care atât guvernul american, cât și Wall Street Journal l-au negat neagă vehement. În Rusia, spionajul este pasibil de o pedeapsă maximă de până la 20 de ani de închisoare.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *