Surse: Firma care renovează vila lui Iohannis ar fi lucrat la imobil fără acte, înainte de semnarea contractului și înainte de a obține certificat de securitate de la ORNISS

Surse: Firma care renovează vila lui Iohannis ar fi lucrat la imobil fără acte, înainte de semnarea contractului și înainte de a obține certificat de securitate de la ORNISS

Bog’Art, firma care renovează vila de lux în care ar urma să se mute Klaus Iohannis după terminarea mandatului de președinte, a lucrat la imobil, fără acte, înainte de a semna contractul cu RAAPPS și înainte de a obține aviz de la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), susține o sursă G4Media.

Dacă acest lucru se va confirma, inplicațiile ar fi inclusiv de ordin juridic, de exemplu prin încălcarea prevederilor din domeniul securității muncii sau al reglementărilor fiscale.

 

Bog’Art face lucrări la vila lui Iohannis dinainte de semnarea contractelor

 

Bog’Art și RAAPPS au semnat contractul pe 26 octombrie 2023. Iar ORNISS i-a acordat firmei certificat de securitate industrială, adică permisiunea de a pune în aplicare contractul de lucrări, care fusese secretizat, abia pe 22 noiembrie 2023.

Faptul că la imobil exista șantier înainte de octombrie este dovedit și de o captură în Google Maps, al cărui echipament foto a trecut prin fața clădirii în august 2023.

În mai 2023, RAAPPS a atribuit alte două contracte pentru lucrări la aceeași clădire, în valoare de circa 850.000 de lei, societății Conrad Consinstal SRL. Ambele firme au în comun faptul că au semnat, în trecut, contracte cu Serviciul de Protecție și Pază (STS), instituție care are printre principalele atribuții asigurarea securității președintelui României.

„Pentru aceste lucrări, Conrad a avut contract cu RAAPPS. Până s-a stabilit tema, proiectul, RAAPPS a făcut (comandat n.r.) lucrări acolo, dezafectări. A lucrat și Bog’Art, fără contract. Nu avea aviz de securitate”, a declarat o sursă, pentru G4Media, o persoană familiară cu detaliile proiectului de pe Aviatorilor.

Reprezentanții Bog’Art nu au răspuns întrebărilor G4Media, în vreme ce RAAPPS a transmis că „Firma ”Bog Art S.R.L.” nu a efectuat lucrări la imobilul situat în B-dul Aviatorilor nr. 86 înainte de data de 26.10.2023. R.A.-A.P.P.S. nu a efectuat nicio plată către firma ”Bog Art S.R.L”, înainte de data de 26.10.2023”.

 

Costurile renovării vilei pentru Iohannis, ținute la secret, deși e vorba de bani publici

 

Potrivit Recorder, renovarea vilei va costa 7 milioane de euro. Datele G4Media indică 9 milioane de euro.

RAAPPS nu a vrut să divulge prețul contractului încheiat cu Bog’Art, deși e vorba de bani publici. Iar Administrația Prezidențială a negat faptul că Iohannis ar fi depus o cerere pentru a primi imobilul.

Miercuri, deputatul Ionuț Moșteanu, vicepreședinte USR și purtător de cuvânt al partidului, a cerut oficial RAAPPS, în numele USR, să poată vedea contractul în baza căruia se fac lucrările de renovare. Parlamentarii au acces la informațiile clasificate drept secret de stat, respectiv secret de serviciu, în baza legii, a amintit partidul.

„Este foarte greu de înțeles de ce un contract de renovare a unui imobil civil – repet, civil – a fost secretizat printr-o hotărâre de guvern semnată de Nicolae Ciucă. Și eu, și toți cetățenii României vrem să aflăm ce se întâmplă cu acest imobil, pentru cine este pregătit. Vreau să văd contractul, în calitate de reprezentant al poporului și în baza legislației în vigoare, să înțelegem rațiunile pentru care a fost secretizat și s-a decis investirea acestei sume fabuloase. Din punctul meu de vedere, sunt informații de interes public, pentru că sunt bani publici, nu a venit nimeni cu ei de-acasă. Am convingerea că nu ține nimic de securitatea României, ci este vorba doar de un proiect pregătit pentru pensia lui Klaus Iohannis”, a declarat Ionuț Moșteanu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *