Turcul suspect în cazul femeii al cărei cadavru a fost găsit pe un câmp din Dâmbovița a fost reținut

Turcul suspect în cazul femeii al cărei cadavru a fost găsit pe un câmp din Dâmbovița a fost reținut

Abdulkadir Cam, cetățeanul turc de 64 de ani, acuzat că a omorât o femeie al cărei cadavru a fost găsit săptămâna trecută pe un câmp la marginea autostrăzii A1, în Dâmbovița, a fost reținut pentru 24 de ore, au declarat vineri, 12 aprilie, surse apropiate anchetei pentru Libertatea.

Anchetatorii au luat decizia la finalul perchezițiilor care au avut loc ziua precedentă. Aceștia au mers la casa principalului suspect pentru a strânge probe, mai precis urme de ADN sau orice alt obiect care să arate legătura dintre Abdulkadir Cam și Mirela Bîtfoi, femeia ucisă în luna martie.

Polițiștii au percheziționat și mașina pe care se presupune că turcul a condus-o când ar fi transportat cadavrul femeii pe câmpul din Dâmbovița.

În curtea locuinței sale, turcul deține o „colecție de fiare vechi, aproape similară cu ceea ce avea în grădină Gheorghe Dincă”, criminalul din Caracal, au declarat surse apropiate anchetei pentru Libertatea, precizând că motivul crimei nu este deocamdată cunoscut.

Bărbatul a fost dus joi, 11 aprilie, la sediul Poliției Dâmbovița, pentru audieri, iar la finalul audierilor, care au durat aproximativ 6 ore, el a fost reținut, au spus surse apropiate anchetei pentru Libertatea.

Cum s-a produs crima din Dâmbovița

Informații care vă pot afecta emoțional! Mirela Bîtfoi lucra ca escortă, iar pe 6 martie, în ziua dispariției, și-a anunțat sora că are o întâlnire. De atunci, nu a mai dat niciun semn de viață, dispariția ei fiind anunțată la poliție.

Cadavrul tranșat al femeii a fost găsit o lună mai târziu, pe 5 aprilie, pe un câmp, la ieșirea de pe A1, în localitatea Olteni, județul Dâmbovița. Un muncitor care se întorcea de la serviciu a văzut la marginea drumului o parte a corpului și a dat alarma.

Cercetările au arătat că femeia a fost ucisă prin strangulare, apoi criminalul a tranșat-o. Corpul măcelărit a fost împachetat în mai mulți saci din plastic și aruncat la marginea drumului.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *