Un fotbalist de 14 ani de la CS Dinamo și-a înjunghiat un coleg mai mare cu doi ani cu foarfeca în spate

Un fotbalist de 14 ani de la CS Dinamo și-a înjunghiat un coleg mai mare cu doi ani cu foarfeca în spate

Un junior de la secția de fotbal a CS Dinamo a ajus la spital vineri seara, înjunghiat în spate cu o foarfecă de un coleg mai mic cu doi ani, scrie ProSport. Atacul a avut loc în camera de cămin unde clubul îi cazase pe cei doi băieți.

Băiatul mai mare s-a dus în camera celui de 14 ani și, susține antrenorul Claudiu Delcea, l-ar fi agresat pe acesta. Ca să se apere, băiatul de 14 ani a luat o foarfecă și l-a înjunghiat în spate pe cel de 16 ani.

„Din ce am înțeles, băiatul respectiv a venit peste ai mei în cameră, a lovit cu picioarele în ușă și a început să-i ia la bătaie pe cei doi juniori din încăperea respectivă. Nu cunosc exact motivele, dar probabil niște chestiuni adolescentine”, a spus pentru sursa citată Cristian Delcea, antrenor la CS Dinamo.

„Am primit un telefon de la o rudă a copilului să merg repede la cămin, că s-au întâmplat lucruri grave. Când am ajuns acolo, puștiul de la grupa lui Boris (Boris Keca, antrenorul juniorului de 16 ani, n.red.) plecase deja pe picioare la Urgență, în Floreasca. Unul dintre băieții atacați a găsit o foarfecă, cu care își tăia jambierele, și, probabil pentru a se apăra, l-a lovit cu vârful obiectului într-un omoplat. Am auzit ulterior că i-ar fi produs o rană destul de serioasă, au lipsit vreo 2 milimetri până la plămâni. Inițial, informația era că-l atinsese în picior, dar realitatea a fost alta. Înțeleg că băiatul ar urma să fie externat în cursul zilei de luni de la Spitalul Grigore Alexandrescu, unde a fost mutat între timp”, a mai spus Delcea.

Antrenorul povestește că a doua zi, polițiștii au venit la stadion, chiar înaintea unui meci, iar el a fost nevoit să scoată portarul pe margine, ca să fie audiat: „Poliția a luat prima dată declarații la spital, apoi pe portarul meu a trebuit să-l scot sâmbătă de pe teren, pentru a oferi și el propria versiune. A fost în cameră la incident. Aveam meci cu cei de la «Iolanda Balaș», mai erau vreo două-trei minute până la start și l-am scos ca să stea de vorbă cu polițiștii, că nu puteau oamenii să aștepte până se termina partida”.

Boris Keca, antrenorul de la grupa 2007, nu a putut fi contactat de ProSport.

Președintele CS Dinamo, Ionuț Popa, spune că a aflat despre incident chiar vineri seara. „Vom avea luni o ședință pe marginea subiectului. Oricum, pe trei dintre cei implicați i-am dat deja afară. Le oferim toate condițiile din punct de vedere sportiv, material, tehnic, dar dacă ei așa consideră că trebuie să se comporte, suportă consecințele normale. Nu putem să punem paznic la fiecare ușă din cămin. Din punctul meu de vedere, băiatul care a lovit cu foarfeca a vrut să se apere atunci. Nu el a declanșat scandalul. I-a produs o zgârietură colegului său, asta e ceea ce știu”.

Șeful de la CS Dinamo spune că puștiul care a atacat cu foarfeca e din Craiova și a fost adus recent în club: „A participat inclusiv la selecțiile FRF pentru constituirea naționalei U15”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *