Vaticanul susține că schimbarea de sex „amenință demnitatea unică a persoanei”

Vaticanul susține că schimbarea de sex „amenință demnitatea unică a persoanei”

Vaticanul şi-a reafirmat, luni, 8 aprilie, opoziţia faţă de schimbările de sex, teoria genului şi maternitatea surogat, precum şi faţă de avort şi eutanasie, relatează agenția Reuters, preluată de News.ro.

Vaticanul transmite în documentul intitulat „Dignitas infinita” (Demnitate infinită) că „orice intervenţie de schimbare de sex, de regulă, riscă să ameninţe demnitatea unică pe care persoana a primit-o din momentul concepţiei”.

Papa Francisc a aprobat documentul, elaborat de Biroul Doctrinar al Vaticanului, după ce a cerut ca în el să fie menţionate şi „sărăcia, situaţia migranţilor, violenţa împotriva femeilor, traficul de persoane, războiul şi alte teme”, a precizat într-un comunicat şeful DDF, cardinalul Victor Manuel Fernandez.

Documentul recunoaște că unele persoane pot fi supuse unei intervenții chirurgicale pentru a rezolva „anomalii genitale”, dar subliniază că „o astfel de procedură medicală nu ar constitui o schimbare de sex în sensul dorit aici”.

În document se spune că practica de mamă-surogat încalcă demnitatea atât a mamei-surogat, cât și a copilului și amintește că, în ianuarie, Papa Francisc a calificat-o drept „josnică” și a îndemnat la o interdicție globală.

În ceea ce privește teoria genului, documentul Vaticanului spune că „a dori o autodeterminare personală, aşa cum prescrie teoria genului, în afara acestui adevăr fundamental că viaţa umană este un dar, echivalează cu o concesie pentru vechea tentație de a se face pe sine Dumnezeu, intrând în competiţie cu adevăratul Dumnezeu al iubirii care este revelat în Evanghelie”.

Teoria genului, numită adesea ideologie de gen de către detractorii săi, sugerează că genul este mai complex şi mai fluid decât categoriile binare de bărbat şi femeie şi că depinde de mai mult decât de caracteristicile sexuale vizibile.

În acelaşi timp, textul denunţa ca fiind contrar demnităţii umane, faptul că „în unele locuri, nu puţine persoane sunt încarcerate, torturate şi chiar private de bunul trai numai din cauza orientării lor sexuale”.

De asemenea, documentul reafirmă condamnarea permanentă a Vaticanului faţă de avort, eutanasie şi pedeapsa cu moartea.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *