Veterinar surprins când abandonează un câine, pe un câmp de lângă Timișoara. A fost amendat de polițiști și pus să-l recupereze

Veterinar surprins când abandonează un câine, pe un câmp de lângă Timișoara. A fost amendat de polițiști și pus să-l recupereze

Un medic veterinar a fost amendat cu 1.500 de lei, după ce a dus joi, 10 august, cu ambulanța veterinară un cățel pe câmp din Ghiroda, pe care apoi l-a abandonat. Medicul a fost filmat de camerele de supraveghere din zonă și a fost rapid identificat de polițiști, potrivit site-ului local Tion.

În imaginile surprinse de camerele video din localitate, se vede cum o ambulanță oprește pe câmp, iar de la volan coboară medicul. În mașină, se afla un câine, pe care bărbatul îl scoate și-i dă drumul pe câmp, după care pleacă.

„Astăzi, o ambulanță veterinară care a intrat pe un drum accidentat de pe raza comunei a atras atenția agenților Poliției Locale Ghiroda, care urmăreau camerele de supraveghere. Oprirea a fost scurtă, iar în urma mașinii a ieșit acest cățel abandonat în câmp, chiar de către medicul veterinar care trebuia să aibă grijă de el”, au transmis reprezentanții Primăriei Ghiroda, într-un comunicat.

Polițiștii locali au văzut imaginile și l-au identificat rapid pe medic. Oamenii legii l-au sunat în baza numărului de telefon înscris pe autospecială și l-au pus să recupereze câinele de pe câmp.

Luat la întrebări de poliție, bărbatul a susținut că animalul nu este al său și că l-a luat pe stradă, l-a sterilizat, iar apoi i-a dat drumul.

„În nici 5 minute, medicul a fost sunat chiar pe numărul marcat pe ambulanță. Acesta a fost amendat cu suma de 1.500 de lei și obligat să se întoarcă la fața locului pentru a recupera patrupedul. Atragem atenția, prin această informare, că descurajăm ferm acest tip de comportament care, din păcate, reprezintă o formă de cruzime tot mai întâlnită în țara noastră”, a mai transmis Primăria Ghiroda.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *