Volodimir Zelenski va veni în România, a anunțat premierul Ucrainei

Volodimir Zelenski va veni în România, a anunțat premierul Ucrainei

Premierul Ucrainei, Denîs Șmîhal, a declarat vineri seară, 18 august, la Digi24, că președintele Volodimir Zelenski urmează să facă o vizită în România, fără să ofere alte detalii.

„România este partenerul nostru foarte de încredere și unul excelent. Aşadar, sunt sigur că preşedintele Zelenski va vizita România. Voi vorbi cu el după ce mă voi întoarce. Ştiu că preşedinţii noştri au relaţii foarte bune. Ştiu că preşedintele meu se va întâlni cu prim-ministru român, în curând. Avem relații foarte, foarte, foarte active acum între țara noastră și între oficialii noștri. Așadar, cred că președintele Zelenski va vizita România. Nu pot spune data, dar știu că se va întâmpla”, a spus Șmîhal.

Potrivit surselor guvernamentale consultate de Libertatea, Volodimir Zelenski este așteptat la „Summitul celor 3 mări” care va avea loc la București pe 6 septembrie, dar deocamdată președintele Ucrainei nu a confirmat participarea. Președintele României, Klaus Iohannis, va găzdui evenimentul, la Palatul Cotroceni.

Ar fi prima vizită pe care Zelenski o face în România de la începutul războiului declanșat de Rusia, după ce, în aprilie anul trecut, el a ținut un discurs prin videoconferință în Parlamentul României.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *