Alina Gorghiu, despre cazul 2 mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar

Alina Gorghiu, despre cazul 2 mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar

”Decizia de ieri a aparţinut Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a CSM, ministrul nu e parte a acestei secţii. Nu am niciun fel de atribuţie în toată această procedură. Secţia a analizat dosarul şi aşa cum ştiţi, a decis ca judecătoarea din dosarul Pascu să nu fie suspendată până la finalizarea procedurii disciplinare, chiar dacă Inspecţia Judiciară a transmis acel raport prin care propunerea suspendarea doamnei judecător până la finalizarea acţiunii disciplinare”, a declarat Alina Gorghiu.

”Acum, în calitate de ministru, am o obligaţie de rezervă, pe care nu pot să o încalc, nu pot să mă pronunţ cu privire la dosar, nu am voie să mă pronunţ cu privire la probele din dosar. Însă, am spus nu o dată, ci de fiecare dată când a venit vorba de acest caz şi de alte cazuri care au avut aceeaşi încărcătură, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar. Motiv pentru care mi-aş fi dorit ca decizia de ieri a CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire a publicului”, a completat Alina Gorghiu.

Ea a menţionat că ”Justiţia nu se face la televizor, nu se face în stradă, ci în instanţe, dar în acelaşi timp, avem obligaţia să ascultăm care sunt nemulţumirile cetăţenilor şi să încercăm să fim transparenţi şi să dăm răspuns acestor nemulţumiri”.

”Rămâne să evalueze fiecare dacă decizia de ieri a fost înţeleaptă sau nu. Din punctul meu de vedere, fiecare acţiune, fiecare decizie a CSN, a ministerului, a sistemului judiciar, trebuie să ajute la creşterea încrederii în Justiţie, şi nu la o şi mai mare nemulţumire a cetăţenilor. Vom vedea care va fi evoluţia în acest dosar, dar, repet, îmi doresc tare mult să contribuim la creşterea increderii în justiţie, nu la a pune încă o sămânţă în grădina neîncrederii”, a completat Gorghiu.

Accidentul de la 2 mai. Procesul drogatului Vlad Pascu ar putea fi RELUAT! Judecătoarea ar putea fi SUSPENDATĂ

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *