Cel puțin 21 de migranți din Etiopia au murit și 23 sunt dați dispăruți. Au naufragiat în largul coastelor Djibouti (VIDEO)

Cel puțin 21 de migranți din Etiopia au murit și 23 sunt dați dispăruți. Au naufragiat în largul coastelor Djibouti (VIDEO)

Cel puțin 21 de migranți, printre care și copii, au murit și 23 sunt dați dispăruți într-un naufragiu din largul coastelor statului Djibouti.

Naufragiu în largul coastelor Djibouti

Ambarcațiunea transporta etiopieni din Yemen, a transmis ambasadorul Etiopiei la Djibouti, Berhanu Tsegaye. Oficialul a mai adăugat că incidentul s-a produs, în noaptea de luni spre marți, în apropierea coastelor regiunii Godoria, conform știrileprotv.

Dintre cei 77 de migranți care se aflau la bordul ambarcațiunii, 23 sunt dați dispăruți și 21 de cadavre au fost găsite, printre care și copii. Echipajele de salvare continuă misiunea de căutare pentru a găsi ceilalți migranți.

Barca se deplasa spre coastele Djibouti după ce a plecat din Yemen, luni, în jurul orei 19.30.

33 de persoane au supraviețuit

Ambasadorul Etiopiei la Djibouti a confirmat că 33 de persoane, printre care și o femeie, au reușit să supraviețuiască naufragiului. Mai mult, acesta a declarat că sunt necesare măsuri împotriva „traficanţilor de persoane care pun în pericol vieţile cetăţenilor noştri”.

Acesta este al doilea naufragiu în largul coastelor Djibouti, în câteva săptămâni. În data de 8 aprilie, a mai avut loc unul, în urma căruia cel puțin 38 de migranți, printre care și copii, au decedat.

Trasel pe care migranții îl urmează pentru a pleca din Cornul Africii și pentru a ajunge în Arabia Saudită este prin Yemen, o țară care se află în război și această rută este considerată „una dintre rutele de migraţie cele mai periculoase şi mai complexe din Africa şi din lume”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *