Ciolacu: Deocamdată nu am luat decizia de a candida la alegerile prezidențiale. Consider că a venit momentul, după 20 de ani, ca România să aibă un preşedinte de stânga

Ciolacu: Deocamdată nu am luat decizia de a candida la alegerile prezidențiale. Consider că a venit momentul, după 20 de ani, ca România să aibă un preşedinte de stânga

Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat că deocamdată nu a luat o decizie dacă va candida sau nu la alegerile prezidențiale din acest an. Hotărârea va fi luată în partid, probabil după alegerile europarlamentare și locale din 9 iunie.

 

Ciolacu, despre candidatul PSD la prezidențiale

 

Întrebat, la România TV, dacă va candida la alegerile prezidențiale, acesta a răspuns: „Eu, Marcel Ciolacu, acum nu am luat decizia de a candida. Am altă sarcină de la partid şi de la români. Sunt premier şi trebuie să-mi fac treaba acolo. Să treacă primele alegeri, apoi strângem partidul, stăm de vorbă și vedem dacă continuăm într-o alianţă politică”.

 

Ciolacu: E timpul ca România să aibă un președinte de stânga

 

„Suntem cel mai mare partid din România. O spun cu toată tăria: consider că a venit momentul, după 20 de ani, ca România să aibă un preşedinte de construcţie, un preşedinte de stânga, mai ales că toate provocările în urma pandemiei, crizei energetice, crizei de securitate cu războiul din Ucraina şi toate problemele… dacă vă uitaţi în toate sondajele, nu la scorurile electorale, veţi vedea că sunt probleme cu rădăcină social-democrată, sunt problemele cu preţurile și trebuie rezolvate. Dacă nu veneam cu plafonarea preţurilor și la energie, acum fiecare familie ar fi cheltuit cu 1.100 de lei mai mult”, a mai declarat Marcel Ciolacu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *