Explozie într-un bloc din Craiova. O femeie a murit, iar doi bărbați au fost transportați la spital. A fost activat Planul Roșu

Explozie într-un bloc din Craiova. O femeie a murit, iar doi bărbați au fost transportați la spital. A fost activat Planul Roșu

O explozie s-a produs miercuri seară, 17 aprilie, într-un bloc din Craiova. O parte a etajului s-a prăbușit, iar în urma deflagrației o femeie a murit, iar doi bărbați au fost transportați la spital, informează Craiova Forum.

O femeie a murit, iar doi bărbați au fost transportați la spital, în urma unei explozii într-un bloc din Craiova

„Din informațiile primite la acest moment, în urma deflagrației 3 persoane sunt afectate, dintre care 1 este inconștientă. Aproximativ 50 de persoane au fost evacuate din imobil”, informează ISU Dolj.

Forțe alocate: 1 autospecială de stingere, 2 autospeciale de descarcerare, 1 container multirisc, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 1 unitate de terapie intensivă mobilă, 3 ambulanțe SMURD și 2 ambulanțe aparținând SAJ.

Planul Roșu de Intervenție a fost activat la nivelul județului.

O femeie, care a fost prinsă sub dărâmături, a murit, iar alți doi bărbați au fost transportați la spital, potrivit sursei citate anterior.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *