Horoscopul săptămânii 5 – 11 februarie. Mercur intră în Vărsător și aduce idei inovatoare. Patru zodii vor face schimbări radicale în viața lor

Horoscopul săptămânii 5 – 11 februarie. Mercur intră în Vărsător și aduce idei inovatoare. Patru zodii vor face schimbări radicale în viața lor

Chiar dacă există șanse mari ca această perioadă să se termine cu bine, vor apărea și momente mai grele, din cauza energiilor care se nasc în plan astral.

Intervalul 5 – 11 februarie începe cu intrarea lui Mercur în Vărsător, care va aduce idei inovatoare și perspective complet diferite. Toate semnele zodiacale vor dori să vadă schimbări în viețile lor, ceea ce înseamnă că pot face și anumite greșeli. Când situațiile nu sunt analizate cu atenție, apar problemele cauzate de alegerile pripite.

În aceeași zi, Mercur în Vărsător formează o conjuncție cu Pluto în Vărsător, moment în care concentrarea devine intensă și intuiția este ascultată cu sfințenie.

Nativii din zodiac vor deveni ceva mai optimiști pe 6 februarie, când Luna în Capricorn formează un trigon cu Jupiter în Taur. Atenția se mută asupra obiectivelor importante, așa că este imposibil să nu fie atins măcar unul dintre ele.

Cercurile sociale ale semnelor zodiacale se extind pe 7 februarie, când Marte în Capricorn formează un sextil cu Neptun în Pești. În această zi, ideile creative se înmulțesc și contribuie la obținerea unor reușite semnificative.

Apoi, pe 8 februarie, pătrarul creat între Soarele în Vărsător și Uranus în Taur va aduce mici probleme tuturor. Din păcate, acesta este momentul în care alegerile făcute din impuls vor atrage regrete.

Horoscopul lunii februarie 2024. Noi începuturi, odată cu Luna Nouă în Vărsător. Patru zodii vor învăța să nu mai întoarcă celălalt obraz

Luna Nouă în Vărsător de pe 9 februarie aduce schimbări benefice și noi planuri de viitor. Săptămâna se încheie cu un echilibru cum rar au mai trăit zodiile până acum, fiindcă își dau seama, în sfârșit, cum să dea dovadă de putere în fața obstacolelor.

Berbec  

Nu este exclus să primești o ofertă de nerefuzat în această săptămână. Totuși, trebuie să te gândești bine și la responsabilitățile pe care le vei avea dacă o accepți. O decizie luată sub imperiul emoțiilor de moment ar putea să îți strice planurile de viitor.

Taur 

În aceste zile analizezi cu atenție situația financiară pe care o ai și proiectele rămase neterminate la serviciu. Motivația îți va crește dacă vei descoperi că ai nevoie de mai mulți bani pentru a-ți îndeplini dorințele. Asta înseamnă că există șanse să termini mai repede sarcinile primite de la superiori.

Gemeni 

Îți dai seama că te poți adapta la orice situație, oricât de neagră ți s-ar părea la început. Nu te mai sperie nimic, fiindcă ai trecut deja prin cele mai mari provocări ale vieții tale. Această săptămână este ca o gură de apă într-un deșert infinit.

Care este SUPER-PUTEREA ta, în funcție de zodie. Descoperă acea calitate specială dată de astre, care te diferențiază în fața tuturor

Rac 

În această săptămână, vezi viitorul pe termen lung și privești totul în ansamblu. Fiecare hotărâre pe care o iei îți va influența parcursul, așa că trebuie să fii foarte atent/ă când vine vorba de chestiuni extrem de importante. Astrele îți sugerează să nu te grăbești.

Leu 

Simți că fiecare persoană din jurul tău te provoacă să îți argumentezi alegerile, ceea ce nu îți place deloc. Pentru că vrei să eviți conflictele, vei sta destul de retras/ă în această săptămână, mai ales dacă vrei să îți asculți intuiția și să descoperi pe ce drum trebuie să mergi mai departe.

Fecioară 

Ești mereu în căutarea unei rutine sănătoase, iar în această săptămână reușești să găsești formula potrivită pentru o viață fără probleme. O să îți organizezi foarte bine toate treburile și chiar îți va rămâne timp de relaxare. Când știi să impui limite, totul iese așa cum ți-ai imaginat.

Balanță 

În aceste zile, te simți pregătit/ă de aventură, așa că nu vei băga în seamă gurile rele. Tot ce îți dorești este să profiți din plin de timpul petrecut alături de prieteni și să nu te mai gândești la trecut. Vei descoperi însă că nu poți șterge cu buretele tot ce a fost.

Scorpion 

Încă de la începutul săptămânii, îți vei da seama cât ești de puternic/ă. Deși problemele se vor lovi de tine ca valurile de țărm, vei reuși să le faci față tuturor. Nu te mai sperie nimic și chiar ești gata să te aventurezi spre noi orizonturi. Când știi de ce ești în stare, nu ai motive să rămâi pe loc.

Trăsătura toxică care îți ține viața în loc: ce trebuie să elimini în 2024, în funcție de semnul tău zodiacal

Săgetător 

Situația ta financiară se îmbunătățește în intervalul 5 – 11 februarie 2024. Nu este exclus nici să fructifici amintirile din trecut și să le transformi într-o carte interesantă, scrie DivaHair. Și un astfel de proiect creativ aduce beneficii materiale importante.

Capricorn 

Săptămâna aceasta, ai foarte multe idei interesante, pe care le vei folosi în favoarea ta. Astrele îți recomandă să nu le dezvălui celorlalți planurile pe care le-ai făcut, pentru că există în jurul tău și persoane care îți pot fura din originalitate.

Vărsător 

În aceste zile, atragi atenția cu fiecare mișcare pe care o faci. Oamenii din jur vor fi fascinați de alegerile tale, fiindcă îi vei surprinde cu spontaneitatea de care dai dovadă. Nu încerca să iei decizii forțate doar pentru a impresiona, căci viitorul tău este mai important decât părerile altora.

Pești 

Câștigurile vin la tine pe mai multe planuri în aceste zile, așa că ai face bine să profiți de fiecare în parte. O persoană apropiată îți va cere îndrumare cu privire la o situație controversată, ceea ce înseamnă că trebuie să gândești pentru doi în această săptămână.

Horoscop special: Trei zodii sunt în culmea fericirii că au scăpat de haosul lunii ianuarie. Ce răsplată le aduce februarie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *