Regele Charles a participat la slujba de Paște la aproape două luni de la anunțul privind diagnosticul de cancer

Regele Charles a participat la slujba de Paște la aproape două luni de la anunțul privind diagnosticul de cancer

Regele Charles al III-lea a avut duminică cea mai importantă apariție publică de la diagnosticul de cancer pe care l-a primit la începutul lunii februarie, participând la tradiționala slujbă de Paște de la Windsor, relatează CNN și Reuters.

Suveranul britanic în vârstă de 75 de ani și regina Camilla i-au salutat zâmbitori pe cei adunați în apropiere de capela St. George, o clădire din secolul al XIV-lea situată pe teritoriul Castelului Windsor, la aproximativ o oră de mers cu mașina de Londra.

În mod obișnuit, familia regală extinsă se adună de Paște la Castelul Windsor înainte de a merge împreună la biserică.

Regele Charles și-a amânat toate angajamentele publice anterioare după ce Palatul Buckingham a anunțat că va urma un tratament pentru o formă nespecificată de cancer care a fost descoperită în urma unor teste după ce a fost supus unei proceduri de corecție a unei prostate mărite, în ianuarie.

În această perioadă, suveranul britanic și-a păstrat cea mai mare parte a îndatoririlor sale de stat nepublice, precum salutul oficialilor străini și organizarea de întâlniri regulate cu premierul Rishi Sunak.

Fiul cel mare al regelui Charles, prințul William, și familia sa nu au fost prezenți la slujba de Paște, în contextul în care soția lui William, Kate, a anunțat recent că urmează o chimioterapie preventivă după ce a fost descoperit un cancer în urma unei intervenții chirurgicale abdominale în ianuarie.

Un purtător de cuvânt al Palatului Kensington a declarat sâmbăta trecută că prințul și prințesa de Wales au fost „extrem de emoționați de căldura și sprijinul publicului” după anunțul diagnosticului și sunt „recunoscători pentru înțelegerea cererii lor de a avea parte de intimitate în acest moment”.

Paștele fusese inițial sugerat de Palatul Kensington ca fiind perioada în care prințesa Kate își va relua atribuțiile după operația de la începutul anului. Cu toate acestea, revenirea ei a fost amânată până când echipa sa medicală îi va da permisiunea de a face acest lucru.Prințul William este așteptat să își reia angajamentele publice la mijlocul lunii aprilie, odată ce prințul George, prințesa Charlotte și prințul Louis, cei trei copii ai cuplului, vor reîncepe școala.Foto: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *