Spitalul din Târgu Cărbunești este în pragul falimentului din cauza salariilor. Declarația managerului

Spitalul din Târgu Cărbunești este în pragul falimentului din cauza salariilor. Declarația managerului

Spitalul Orășenesc Târgu Cărbunești se află într-o situația foart dificilă din punct de vedere financiar, având în vedere că 99% din buget este destinat salariilor, după cum spun managerul Sorin Mehedințu.

99% din buget se duc la salarii

„Suntem într-o situaţie financiară foarte delicată, am folosit un termen nepotrivit, «faliment», pentru că totuşi suntem un spital, dar suntem într-o situaţie foarte, foarte delicată din punct de vedere financiar. 99% din bugetul spitalului intră în salarizare, în condiţiile în care nouă ne mai lipsesc patru miliarde pentru furnizori lună de lună.

Asta înseamnă că dăm salariile, ne mai rămân cam 400 de milioane aşa, Mai achităm luna următoare iar şi ne adâncim din ce în ce mai mult”, a declarat Sorin Mehedinţu, informează știrileprotv.

Acesta spune că atunci când a preluat conducerea spitalului, în urmă cu un an și jumătate, datoriile erau de 20 de miliarde de lei și acum sunt duble.

Nu a tăiat din sporuri, nu a făcut reorganizare

Maganerul unității medicale spune că angajații care au rămas din perioada pandemiei afectează bugetul și nu a făcut nicio reorganizare. Mai mult, acesta nu a tăiat din sporuri și chiar dacă numărul angajaților a scăzut tot nu face față cu bugetul.

„E mult spus reorganizare. Nu sunt eu genul să fac reorganizare. (…) Încă nu am tăiat din sporuri. Luna asta încercăm să vedem ce putem face, tot am mai dus-o. Sunt 573 de angajaţi, care au scăzut de la 588 de când am preluat eu mandatul. Am ajuns la 573 şi tot nu facem faţă”, a explicat managerul spitalului din Târgu Cărbuneşti.

El a spus că încă nu va declara falimentul spitalului, dar se gândește să demisioneze din funcție.

„Probabil îmi voi da demisia. Nu pot să mai manageriez acest spital, nu că am folosit termenul nepotrivit. Suntem depăşiţi ca şi cheltuieli”, a mai declarat managerul spitalului.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *