Urmărire ca în filme, în Spania. Doi polițiști, răniți în timp ce încercau să prindă un șofer român beat și fără permis

Urmărire ca în filme, în Spania. Doi polițiști, răniți în timp ce încercau să prindă un șofer român beat și fără permis

Doi polițiști spanioli au fost răniți în timp ce încercau să prindă pe străzile din Madrid un șofer român aflat la volanul unui autoturism furat, care nu a vrut să oprească la control.

Românul în vârstă de 29 de ani conducea o mașină furată atunci când agenții de poliție l-au avertizat să oprească pentru control.

Polițiști spanioli, răniți în timpul unei urmăriri

Șoferul a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor, punându-l în pericol pe unul dintre ofițeri, care a trebuit să se ferească pentru a nu fi lovit cu mașina. Alți doi polițiști au fost răniți.

Românul conducea un Seat Ibiza negru, care figura furat. Alături de el mai erau alte patru persoane. Incidentul a avut loc în Plaza de San Jaime, cartierul Santa Eugenia, susține purtătorul de cuvânt al Poliției Locale.

După mai multe manevre periculoase, șoferul român a fost prins de polițiștii spanioli.

În aceeași mașină mai era un bărbat, un ecuadorian de 26 de ani, care a fost și el reținut. Pe bancheta din spate erau două femei, care se aflau în mașină fără voința lor, informează Știri Diaspora.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *