Pastila pentru suflet – ediția din 29 iulie 2023 – Sfânta Biserică

Pastila pentru suflet – ediția din 29 iulie 2023 – Sfânta Biserică

PILDA ZILEI Sfânta Biserică

Dorind să-l contrazică, un necredincios îl întrebă într-o zi pe vecinul său creștin.

– Voi, creștinii, spuneți că Dumnezeu este oriunde. Dacă este așa, de ce te mai duci la Biserică, să asculți predica, când oricum îl vedem peste tot.

– Asa este, pe Dumnezeu, cei cu credință îl vad peste tot și prin toate. Însă, privește! Chiar dacă aerul este încărcat pretutindeni cu vapori de apă, aceștia nu-ți astâmpără setea și, de aceea, mergi la fântână. La fel și noi, creștinii, mergem la Biserică așa cum tu mergi la fântână. Tu îți astâmperi setea trupului cu apa proaspătă și rece a fântânii, noi ne astâmpărăm setea sufletului cu apa dătătoare de viață veșnică: Cuvântul lui Dumnezeu. Biserica este ca o corabie, iar creștinii care intră în ea sunt izbăviți din furtuna păcatelor”.

Citiți continuarea pe realitateaspirituala.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *